Eventipedia

Archive for Martie 2009

Hala de muzică e un proaspăt loc neconvenţional care încearcă să se impună pe harta locaţiilor de evenimente bucureştene. Pauză de efect în care probabil multora ne va fugi gândul la faptul că deja au început să apară replici ale Fabricii, deschizătorul de drumuri când vine vorba de spaţii recondiţionate în numele hedonismului. Ar fi însă nedrept dacă nu am reuşi să trecem dincolo de o asemenea gândire măruntă pentru a înţelege că orice asemenea iniţiativă, menită să diversifice spaţiul social nocturn şi să-l resusciteze din anemia conformistă, trebuie încurajată.

Un spaţiu vast (cu o capacitate de 2000 de membri, spun oamenii locului), cu paturi în loc de fotolii şi butoaie de tablă pe post de mese, care alătură pereţilor îmbrăcaţi discret în negru lămpi suspendate de hârtie albă, japoneze (uhm, să nu punem la îndoială alegerile unui designer interior pe motiv că are câteva studii în plus? bine). Personal, mereu am considerat că un spaţiu, dacă dispune de parametrii corespunzători de întindere, temperatură şi ventilaţie, e perfect pentru concerte, astfel cred că Hala îşi atinge ţinta şi fără un specific decorativ bine-definit, însă pe care se străduieşte – deocamdată poticnit – să-l descopere.

Concertul din seara de 27 martie a fost al doilea eveniment găzduit în noua locaţie, o alăturare colorată de 3 nume muzicale diferite ca nuanţă stilistică dar din acelaşi cerc de energie nebunească: Şuie Paparude, Zob şi Sensor. Ca pentru a fi la adăpost de eventuale presiuni, într-o mişcare inteligentă de PR, organizatorii nu au menţionat niciunde ora de începere a evenimentului (glumesc, oameni ai Halei, e bine să fiţi proactivi), astfel că au avut imunitate în faţa nerăbdării noastre întinse până la ora 22:30, când au intrat pe scenă, triumfător, cei de la Zob.

Care, da!, încă mai trăiesc. Ba chiar sunt puşi pe fapte mari, de pornit pogo-uri în faţa scenei şi de răvăşit publicul cu un amestec de punk, rock, balade şi cover-uri nostalgice. Radio Punk, Telenovele, Printre nori sau Cântec de dragoste ne-au readus aminte cine sunt Zob şi cum pot ei să declanşeze turbine de emoţie viscerală. Un cover după imnul rastafari, Redemption Song al lui Bob Marley, dedicat lui Poke, solistul Recycle Bin decedat anul trecut în mod neaşteptat, a unit toate vocile într-o frumoasă comunitate eterică.

Zob Zob Zob Zob

După 90 de minute glorioase de luptă scenică, instrumentele celor de la Zob s-au lăsat date deoparte de mărul luminat al lui Michi, moment în care muzica electronică străbătută de frisoane jamaicane a celor de la Şuie a început să umple fiecare ungher al halei cu o formă translucidă de energie pură, care te întretăia pe multiple planuri, făcându-te incapabil să rămâi pasiv. Pentru că asta înseamnă până la urmă Şuie, un sprint alert de decibeli care îţi contractă inima în moduri şi moduri.

Odată cu aducerea noului vocal, am avut neaşteptata impresie că trupa a suferit o transformare subtilă de mesaj şi alură, abia perceptibilă, mică undeva în adâncuri. Am simţit că personalitatea puternică a lui Junkyard, extrem de concentrată şi aproape caustică la nivel de atitudine şi mesaj, a lăsat loc unei prezenţe mai joviale şi laissez-faire, cea a lui Bean care, cu ai săi pantaloni portocalii, ritmuri reggae şi plăcere reală cu care pare să guşte timpul petrecut pe scenă, aduce o notă mai luminoasă trupei şi muzicii lor. Acolo unde Junkyard mă făcea să cred că, dacă aş fi cântat fals refrenul ori i-aş fi făcut o fotografie dintr-un unghi nefericit, m-ar fi eviscerat ca un viking furios, Bean mă duce cu gândul la pacea unei pajişti cu difuzoare din care curge valuri-valuri muzica psihedelică a lui Jah.

Şuie Paparude

Convingându-mă încă o dată că cei trei de la Şuie au poposit aici de pe o altă planetă, cu sunete străine nouă, însă preluate de toate organele de simţ şi prelucrate concomitent într-un vârtej de senzaţii, o oră aproape matinală i-a adus pe scenă pe cei de la Sensor, the underdogs veniţi în faţa unui public rarefiat. Nedrept, pentru că muzica lor e una care poate strârni serioase revelaţii acustice. Se pare că băieţii şi-au restructurat formula, venind în faţa noastră într-un aranjament de patru (tobe, clape, percuţii şi bas), fără flautistul de odinioară sau domnişoară.

Renunţând la butoaie şi la efectele vizuale care i-au definit în trecut, Sensor a părut mai matur, dar nu neapărat mai obosit, reuşind să creeze aceeaşi muzică aproape inuman de eclectică, într-un ritm care se derula febril şi cu o îmbinare de mişcări şi sunete care lua naştere sub ochii noştri cu o precizie de secunde. I-am urmărit ca şi cum aş fi asistat la un demo de artă robotizată, perfectă în ritm. Cei patru păreau conectaţi la o magistrală secretă, comună doar lor, făcându-i să vibreze la unison într-o pasiune muzicală aproape necredibilă.

Sensor

Sensor

Poate vă voi povesti altcândva de celelalte experienţe ale serii, de bărbaţi cu tricouri strânse pe trup şi telefoane cu cameră, de domnişoare care îşi pun la unison adâncimea decolteului cu mărimea clubului în care merg (iar Hala e maaare),  de copile de 16 ani care ţipă că vor în Soho pentru a agăţa alte tipe (aparent, the new fad) şi de cele de 20 care trebuie să facă ur-gent rost de ceva de fumat, de o lume plină de Long Island şi mult triplu-sec, ce creşte la lumina purpurie a reflectoarelor ca un mucegai delicat în tihnă.

> toate imaginile pot fi vizualizate aici
Anunțuri

We come. We see. We write.


It's all about events, people and the lime in your vodka tonic.

eventipedia [at] gmail [dot] com

Bucharest, Romania
Martie 2009
L M M M V S D
« Oct   Mai »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031