Eventipedia

Archive for Iunie 2009

Dacă în ultimul an ai sălăşluit sub o piatră sau pe un vârf izolat de munte, probabil nu ştii ce e twitter şi, drept să-ţi spun, cred că ai lucruri mai importante pe cap acum. Cum ar fi s-o suni pe mama ta.

Dacă eşti însă unul dintre cei 4000 (conform ZeList) de păstori de cont twitter, atunci faptul că astăzi a avut loc conferinţa RoTwitter la Romexpo îţi poate trezi un vag interes. Voi plusa şi voi pune pe masă câteva nume best served prefixate de un arond, precum bobbyvoicu, mihaidragan, manafu, exarhu, adriansoare, floringrozea, pentru a duce miza într-un punct în care va trebui să spui că te arunci şi să citeşti mai departe.

E amuzant când te gândeşti că au loc conferinţe de ore întregi pe tema unui serviciu construit pe ideea de comunicare condensată. Însă avântul pe care fenomentul twitter l-a luat când vine vorba de informaţie în timp real, răspândită global aproape instantaneu, alături de implicaţiile în marketing, acte de binefacere etc, ne duce într-un punct în care realizăm că nu mai e o simplă unealtă de interacţiune dialogală, ci o întreagă instalaţie.

Dincolo de ideea utilizării twitter drept o manieră de filtrare a informaţiei relevante pentru sine (@floringrozea) sau o cale pentru companii de a ajunge pe cale neintruzivă la potenţiali clienţi (@adriansoare şi exemplele sale de folosire inteligentă a comunicării prin twitter), dezbaterea principală s-a rotit în jurul conduitei utilizatorului de twitter. Totul a pornit de la prezentarea incendiară a lui @bobbyvoicu, menită să explice cum poţi urmări activ 2300 de conturi. Asta implică, se pare, tot felul de contorsionisme ale tehnologiei, dar mai important e principiul constitutiv al unei asemenea abordări. Şi astfel s-a schiţat o clasificare de potenţiali utilizatori twitter:

1. Bunii samariteni (aka categoria bobby al poporului): urmăreşte pe oricine îl urmăreşte, uneori făcând apel la căi neortodoxe precum programe de auto-add. E de părere că trebuie să ne iubim pe twitter la fel ca în viaţa de zi cu zi, să ne avem ca fraţii în port şi dialog. Mai mult, îi arată cu degetul ţâţâind acuzator pe toţi cei care sunt urmăriţi cu sutele, însă care nu se obosesc să se implice sufleteşte şi să urmărească mai mult de câteva zeci de parteneri de dialog. Alte dorinţe: să alergăm despletiţi pe pajişti de munte şi pace în lume.

2. Vedetele (aka fiţoşii): destinatarii tiradelor presiflatoare ale lui @bobbyvoicu, aceştia sunt utilizatorii cu o oarecare faimă, un număr impresionant de urmăritori şi un grup foarte sumar de urmăriţi. Principalele lor argumente sunt lipsa de timp şi orientarea atenţiei înspre oamenii din aria de interes personal ori profesional. Pot fi recunoscuţi după afirmaţii precum „Eu lucrez la un trust mare, am n proiecte, nu am timp” (@ecostin).

3. Şi aş adăuga, oamenii normali: având un raport echilibrat între taberele (restrânse) de urmăriţi şi urmăritori, de regulă prieteni.

Personal, cred că, din moment ce twitter se dovedeşte a fi o replică a universului, într-o constantă expansiune ce aduce mult zgomot, praf stelar şi alte rămăşiţe celeste, e nevoie tot mai mult de discernământ. Experienţa fiecăruia când vine vorba de twitter e una integral subiectivă. Nu există căi bune sau greşite (se aude şi în spate la fratele bobby?), există doar preferinţe şi decizii personale. Pentru o mai mare relevanţă a informaţiei la care ne expunem însă, va trebui să facem un exerciţiu de alegere, să realizăm care sunt persoanele ce ne pot îmbogăţi într-o oarecare măsură şi care e pragul de zgomot peste care ajungem în zona non-comunicării. Mai mult, trebuie să realizăm că a nu urmări o persoană ce ne urmăreşte nu echivalează cu un refuz al dialogului (fereastra de reply-uri e oricând deschisă), ci doar o atitudine salubră într-un mediu abundent informaţional. Cred că această conduită va ajunge să fie cea mai potrivită pentru o optimizare a experienţei twitter.

TLDR: Se pare că trebuie să vedem filmul Jean Claude Van Damme,  cu Jean Claude Van Damme, recomandat de @mihaidragan şi aprig susţinut de @manac.

Anunțuri

We come. We see. We write.


It's all about events, people and the lime in your vodka tonic.

eventipedia [at] gmail [dot] com

Bucharest, Romania
Iunie 2009
L M M M V S D
« Mai    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930