Eventipedia

Posts Tagged ‘ateneu

Pentru că doar aici puteţi să urmăriţi în deplinătatea sa dansul siderant al unui bătrânel în frac, care se smuceşte nebuneşte şi în nesincronizare cu muzica. Pentru că aici marmura, globurile de sticlă luminând puternic şi egal, frescele suprapuse se unesc într-un decor elegant, totuşi reţinut. Sala de concert nu e uriaşă, suprapusă pe niveluri precum cea de la Operă; la Ateneu spectatorii şi orchestra se privesc de la acelaşi nivel într-o cameră de o intimitate surprinzătoare.

Zilele acestea am mers pentru prima oară la un concert la Ateneu, fără a avea justificare menită să-mi ia în mod demn apărarea pentru această carenţă culturală. Ajungând dincolo de ora de începere a concertului şi aflând casa de bilete închisă, doamnele de la intrare m-au opus unui gest de o complicitate duioasă şi neaşteptată – mi-au îngăduit să ţopăi liber pe scările în spirală pentru a pătrunde într-un final într-o sală unde Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu se afla în plin urcuş al Ascensiunii lui Messiaen. Răgazurile de linişte dintre două părţi ale aceleiaşi piese pot fi descumpănitoare pentru un spectator care şi-a însuşit comportamentul de aplaudac propriu spaţiului de operă ori teatru, unde fiecare respiro e răscumpărat cu o rafală de aprecieri zgomotoase. La Ateneu era tăcere. Mărturisesc, trebuie să fi resimţit descumpănirea uşor revoltată a Mariei Antoinette în faţa oamenilor fini care nu aplaudau la concertele de operă. Şi pentru un moment m-am imaginat răbufnind pilduitor într-un gest menit să arate entuziasmul meu şi mustrarea pentru inerţia trupurilor snoabe din jurul meu, mult prea ţepene în închipuirea lor (credeam eu) pentru a mai reacţiona plebeu aplaudând. La Ateneu, însă, regulile sunt puţin diferite. Se aplaudă doar între două secţiuni, dar se aplaudă temeinic. Fiecare fâşie de muzicieni se ridică în picioare primindu-şi recunoştinţa noastră de spectatori, iar soliştii ori dirijorul revin pe scenă de 3, 4 ori. Regulile odată însuşite, te supui lor.

Deloc surprinzător, copiii sunt aproape absenţi. Muzica clasică în sine nu e un spectacol îndeajuns de palpitant pentru neastâmpărul timpuriu. Fapt valabil şi în cazul tinerilor, probabil, mult mai rari decât la operă, de exemplu. Deşi neasezonată de o trupă de balet ori de o suită de tenori, găsesc muzica clasică în forma ei brută, necoruptă de asocieri ca fiind infinit mai percutantă.

A urmat Prokofiev şi un concert pentru vioară şi orchestră (cu solista Lyn Fletcher împrumutînd, lângă strălucirea paietelor, pe cea a muzicii pe care ne-o scrijelea dibace), încheind cu metamorfozele simfonice ale lui Strauss, o suită domoală coordonată de Cristian Mandeal.

Extrem de util este site-ul de prezentare a instituţiei, loc unde programul este actualizat în avans, mereu explicit şi ofertant. Mergeţi la Ateneu. E o experienţă care vă va scoate pentru câteva ore din imediatul mundan al Bucureştiului. Personal, dacă urmez ideea că mă comport precum aş dori să se comporte cei din jurul meu, de parcă am trăi într-o lume dictată de mintea mea, această primă vizită este cu siguranţă doar preludiul la o aventură salvatoare.

Prokofiev – Concert nr. 2 pentru vioară şi orchestră

Anunțuri
Etichete: ,

We come. We see. We write.


It's all about events, people and the lime in your vodka tonic.

eventipedia [at] gmail [dot] com

Bucharest, Romania
Octombrie 2017
L M M M V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031