Eventipedia

Posts Tagged ‘future shorts

Okay, mulţi îi admirăm pe tinerii de la Oricum. Sunt proaspeţi, alerţi, întotdeauna în spatele unor evenimente interesante măcar prin inedit, de cele mai multe ori şi prin conţinut. Uneori însă lasă impresia de grabă, de tinereţe picată în vraja urgenţei, de inconsistenţă şi lipsa unui suflu matur de gestionare a aspectelor de fineţe.

La deschiderea Future Shorts România, festival internaţional de scurt-metraje, au fost, se pare, în jur de 800 de oameni. O treaba excelentă, privită dintr-un punct PR-stic de vedere. Lumea a auzit de eveniment, interesul le-a fost suscitat până la a-i determina să se urnească înspre TNB într-o seară de vineri, plătind 20 RON pentru câteva zeci de minute de scurt-metraje din diferite ţări şi alte câteva zeci pline de ritmuri de platane (Tayo, Silent Strike, Seb, Kotki). Succesul, din păcate, nu e asigurat de cantitate, decât poate în ochii departamentului de PR al companiei sponsor. Din cele spuse în deschidere, ediţia de aseară a fost una dintre cele mari, aşa că aşteptările au fost direct proporţionale. Deci organizatorii trebuie să-şi fi ridicat întrebări elementare precum „sunetul străbate în toate încăperile?” ori „avem un plan B în caz că ne cedează jucăria?”.

Şi probabil că şi le-au ridicat, fără a se îngriji neapărat de aflarea unei soluţii. Întrucât, odată ajunse la locaţie, unul dintre organizatori (pesemne) ne-a avertizat că, alegând să stăm în singura încăpere rămasă liberă, ne expunem unei suite de filme.. mute. Iar mai târziu, când jucăria într-adevăr a cedat, au fost necesare câteva minute bune pentru a readuce firul poveştilor pe cele câteva ecrane. Astfel că nu e surprinzător că lumea a început să plece la puţină vreme de la debutul serii. Precum nu ia pe nepregătite nici numărul restrâns de spectatori la concertul de după.

Ce rămâne dincolo de aerul deprimant al unui eşec? Silueta lui Portman în Hotel Chevalier-ul lui Wes Anderson în timp ce-şi aştepta cuminte halatul acoperitor. Acurateţea înmărmuritoare a dialogului din videoclipul celor de la Gnarls Barkley. Texturile contrastante ale începuturilor în Never like the first time al lui Jason Odell. Şi unul dintre filmele care ne-a redus la tăcere, To build a home, Cinematic Orchestra.

Anunțuri

We come. We see. We write.


It's all about events, people and the lime in your vodka tonic.

eventipedia [at] gmail [dot] com

Bucharest, Romania
Decembrie 2017
L M M M V S D
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031