Eventipedia

Posts Tagged ‘manafu

Am o teorie. Nu, încep greşit.

Am o pereche de tenişi.

Şi o teorie.

Că aceşti tenişi pot fi purtaţi oricând, oriunde, învăluind într-o notă tinerească de bon ton jemenfichist orice ansamblu de haine la care sunt ataşaţi. Probabil la fel cum o doamnă asumată ar spune despre pantofii săi Blahnik negri. Dar cu o altă justificare.

În după-amiaza asta prematur dogoritoare de mai, aceşti tenişi au cunoscut pentru întâia dată platforma aspră a 301. Mirosul trotuarelor din zona Herăstrău. Gustul confuz al căutării clubului Colocvio. Palpitul sprinţar al descoperirii locaţiei de pe Caramfil 27.

We interrupt this broadcast ––

Cristi Manafu e omul meu norocos. El nu ştie asta, nici nu a intenţionat să devină. Asta, ca multe alte lucruri sublunare misterioase, pur şi simplu se întâmplă. Şi nu spun că îmi trage lozul fericit de pe taraba unei doamne ce poartă pe chip umbra seducătoare a câştigului. Nici că îmi suflă peste zaruri în Vegas.

Manafu m-a inserat într-o lume întru totul diferită de cea în care-mi turez motoraşele inginereşti cotidiene. A oamenilor ce zâmbesc mereu (unii sunt plătiţi pentru asta), a jucătorilor de marketing, online şi cele conexe. La fel ca orice iniţiere într-un câmp de cunoaştere, lucrul ăsta e nepreţuit.

Îi datorez câteva sertăraşe bune cu emoţii. Dacă ar fi prietenul meu indian, l-aş numi „Cel care adună oamenii”. Pentru că asta face. Relaxat, nediscriminatoriu, uman.

–––

Se ştie că tenişii au probleme cardiace. Ai mei, cel puţin. Păşind dincolo de uşa transparentă în nebuloasa diafană de domnişoare zâmbitoare şi plasme melodioase, aceştia au simţit brusc cum inima de şireturi li se strânge mototol.

Gonind dinspre garderoba pustie înspre baia unde miresme de levănţică se învălătuceau cu cele de patchuli (tocmai am inventat asta, dar sunt de părere că toate aromele hippy ar trebui numite patchuli, de dragul numelui), pe coridoare şi prin baruri subterane (unde un gramofon împrumuta aerului dimprejur ceva din nobilimea sa neclintită), au ajuns într-un final în geometrica sală de discuţii, populată de fotografia Nebuloasei Cap de Cal ce părea cuprinsă de uimirea dezarmantă a cuiva surprins de paparazzi.

Esenţa extraordinar de simplă a acestui tip de întâlniri e că ies din tiparul apretat al conferinţelor clasice şi înlesnesc legarea unor discuţii colocviale despre subiecte ce îi privesc într-un fel sau altul pe toţi cei prezenţi. Astăzi lucrurile s-au dorit a se construi în jurul ideii de comunicare în media socială, aducându-se drept punct de plecare un studiu de caz într-atât de inspirat ales încât a ajuns să fie axul întregii discuţii ulterioare. Ceea nu e rău. Considerând exemplul o sinecdocă (see what I just did there?) şi făcând un exerciţiu de extrapolare, putem ajunge la o sumă de concluzii perfect valabile.

Însă triste.

– Studiu de caz ––

Campania naţională din 2008 pentru vaccinarea fetiţelor de clasa a IV-a contra virusului HPV. Răspândirea mesajului a revenit autorităţilor, care au eşuat într-o chestiune ce ar fi trebuit să fie un simplu ABC. Mai puţin de 3% din eşantionul vizat a ajuns să fie vaccinat. Lipsa unor informaţii oficiale clare a fost urmată de dezinformare şi opinii create din auzite sau pur şi simplu visceral, apărate cu pasiune pe alocuri debilă. Un articol construit pe baza unor surse relevante, ferit de melanjul de mefienţă ignorantă, frică şi rea-voinţă ce a inundat în acea perioadă lumea virtuală, ar putea fi cel al lui Vlad Petreanu (recunosc, omul a fost prezent la dezbatere şi m-a câştigat).

–––

Ionuţ „Clickio” Oprea a livrat în câteva slide-uri povestea infamului vaccin, pregătind un punct dialogal de pornire pentru invitaţi (Bobby Voicu, Vlad Petreanu, Victor Kapra). Ce anume devine moderator în media socială? Care e relevanţa informaţiilor lansate în virtual şi cui revine responsabilitatea?

S-a convenit că trebuie să existe o alchimie pre-postare de articol, care e fie teama autorului de a-şi pierde credibilitatea în rândul cititorilor (Bobby), fie o realitate de ordin intim, simţul responsabilităţii, conştiinţa proprie aşezată în calea gândului despre ce ordini ar putea altera, oameni tulbura şi resorturi destabiliza informaţia care urmează să fie trimisă în reţea.

Sau nu. Bobby lansează ideea că senzaţionalismul e adulmecat de toţi, cu nări furibunde de urs flămând, iar adevăratul exerciţiu de responsabilitate trebuie făcut de către cititor, care e obligat să cumpănească între informaţiile primite şi să decidă dacă priveşte „cu chibritul în rezervorul cu benzină” sau ba.

Discuţia ajunsă pe firul de legătură dintre media socială şi cea convenţională, s-a afirmat că bloggerul, spre deosebire de omologul său tradiţional, nu resimte presiuni de ordin financiar sau de politici de trust, dobândind astfel o mai mare libertate în scris. Victor Kapra aminteşte de lipsa de timp pentru documentare, pe care ziaristul român o trăieşte, fapt ce subţiază calitativ actul jurnalistic. Tot el lansează ideea că mesagerii, oamenii cu care populaţia asociază informaţia, sunt extrem de importanţi prin bagajul de simpatie sau antipatie publică pe care-l poartă asupra lor (în cazul episodului vaccinului, cele două persoane de interfaţare au fost d-na Albright şi fostul ministru Nicolăescu, ambii având o imagine publică ciobită pe plan local).

Cei doi invitaţi surpriză, reprezentanţi ai companiilor farmaceutice implicate în scenariul HPV, au dezvelit partea lor de tablou, care înfăţişa cel mai probabil un chip de căprioară cu ochi umezi, prinsă în hăţişul mare şi negru al comunicării de corporaţie. Recunoscându-şi lipsa de pregătire într-ale comunicării (de pildă, momentul în care preţurile medicamentelor pentru HIV au fost diminuate cu 85% s-a stins neobservat), au încercat să contureze şi o oarecare justificare pentru acestă stare de fapte: legea din UE nu îngăduieşte companiilor farmaceutice să comunice direct cu publicul pe teme de produs, cu excepţia celor de uz comun (pentru răceală, etc). Totul se realizează intermediat de autorităţi, „over the counter” (Petreanu).

Revenind în final la tema proiectată a întâlnirii, rămân câteva cuvinte: „Dacă scrieţi, informaţi-vă. Alfel mai bine nu scrieţi.” (Petreanu) şi „Fiţi răi dar nefăcând rău, ci informându-vă” (Kapra). Şi impresia că va trebui să mai avem ceva răbdare până ce se va ajunge la o experienţă de comunicare satisfăcătoare cu autorităţile sau companiile.

Până atunci, să scriem cu cap.

Pornind de pe poziţia părtinitoare a cuiva care nu a manevrat un automobil decât verbal, din scaunul din dreapta („Asta nu e zonă de 50? Nu crezi că ar trebui să încetinim? ” *motherly press on the hand*) şi care nu intenţionează să parcurgă mai mult de un metru din faţa volanului, dar cineva care se lasă deseori pătruns de cauzele nobile ale CSR-ului, mai mult ori mai puţin ipocrit sperând să salveze o moleculă din lume dacă nu lasă becul aprins când iese din cameră, am dat curs invitaţiei lui Cristi la o discuţie pe tema maşinilor hibride, alternativă viabilă la zeităţi nervoase care umblă pe strâmtele căi urbane, fumegând discret de sub rochiile de tablă.

Într-o zi de iulie înnorat, pe terasa GreenHours, sub umbrele verzi ocrotitoare şi privirea paşnică a lui Otto, ecologică şi ea, într-o notă hippie detaşată, Alex şi Cristina de la Toyota | România ne-au vorbit despre modelul lor hibrid, Toyota Prius, şi despre avantajele, multe dintre ele pragmatice, pe care o asemenea alegere ar aduce-o posesorului şi celor din jur. Cunoscând modelul de ne-conferinţă anterior aplicat în cazul lansării Dacia Sandero, Manafu a vrut să rişte încă o dată mijlocirea unei întâlniri informale între reprezentanţii unei companii şi public, majoritar bloggeri, primii supunându-se unei analize de multe ori fără prea multe menajamente ale celor din urmă. Căile marketingului sunt sinuoase iar uneori o astfel de expunere, deşi potenţial riscantă, poate adăuga liniuţe valoroase la graful unei companii transparente, deschise, oneste în privinţa produselor ei.

Ei bine, da! A fost şi Bucurenci. Ecologicul Bucurenci, salvatorul în jeanşi mulaţi şi cămaşa şifonată casually, articulat şi omenos, onest şi realist în cele spuse, aici moderator şi ocazional dătător cu părerea. Se pare că MaiMultVerde, organizaţie care îşi suflecă mânecile în cel mai vizibil fel – desfăşurând acţiuni ecologice şi inspirând prin model propriu, prinde legături tot mai reale cu lumea companiilor, modelul hibrid Prius devenind într-un viitor apropiat maşina oficială a organizaţiei.

Totuşi, ce e acest Prius (sau orice altă maşină hibridă)? E replica ecologică a lumii automobilelor, o maşină care îmbină puterea unui motor electric cu cea survenită pe calea arderii combustibilului, un mecanism care asigură în mare parte aceiaşi parametri de locomoţie ca un automobil clasic, însă cu reduceri semnificative în segmentul poluării şi consumului ulterior. Normal, există limitări, există neajunsuri, însă şi o sumă de avantaje care pot balansa raportul de opinii. Încercând o sumarizare pe degete, ca principale puncte pozitive am putea numi consumul redus de combustibil, silenţiozitatea, emisiile reduse de CO2 ( 104 g/kg faţă de 150 g/kg în cazul automobilelor obişnuite, „echivalentul unei păduri de 71 de copaci”), dezlegarea de la plata taxei de primă înmatriculare, toate acestea fiind echilibrate de un preţ la achiziţie ceva mai ridicat (25.500 Euro), de mici rateuri la nivel de estetică (se impută producătorilor încăpăţânarea de a turna ideea de maşină hibridă într-o matriţă care nu se încadrează în standardele estetice ale lumii automobilistice prezente, „maşini urâte” care ies în evidenţă prin bizarerie, însă tocmai această caracteristică vizuală dându-le statut de „walking statement”).

Irina de la Stele Verzi

Ministrul Mediului, în trecere

Cei prezenţi, în mare parte bloggeri pe care vă las să-i ghiciţi în imagine, s-au înscris majoritar în tabăra celor cărora le tresaltă sufletul la ideea de conduită ecologică, mulţi răspunzând afirmativ când au fost chestionaţi asupra dorinţei / disponibilităţii de a-şi achiziţiona o maşină hibridă. Totuşi, întâlnirea nu a fost o simfonie emoţionantă a unor voluntari ai ecologiei, adunaţi să compună o odă a ozonului. S-a discutat despre numere, traduse în cheltuieli sau emisii, despre beneficii, despre strategii de marketing şi profilul potenţialului cumpărător în România (subiect care a părut să-i pună în dificultate pe reprezentanţii Toyota, care păreau luaţi prin surprindere de aceste întrebări de un elementar pur în lumea afacerilor), despre paşi mici în locul gesturilor mari (Toyota, cu 23 de asemenea automobile vândute în România anul acesta, îşi propune ca ţintă pentru perioada următoare.. 90 de maşini Prius).

Mai multe puteţi găsi în prezentarea Toyota – sper să ajungeţi până la ultimul slide, esenţial pentru cultura noastră de şoferi (eco-)prietenoşi.

Etichete: ,

We come. We see. We write.


It's all about events, people and the lime in your vodka tonic.

eventipedia [at] gmail [dot] com

Bucharest, Romania
August 2017
L M M M V S D
« Iun    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031