Eventipedia

Posts Tagged ‘victor kapra

Am o teorie. Nu, încep greşit.

Am o pereche de tenişi.

Şi o teorie.

Că aceşti tenişi pot fi purtaţi oricând, oriunde, învăluind într-o notă tinerească de bon ton jemenfichist orice ansamblu de haine la care sunt ataşaţi. Probabil la fel cum o doamnă asumată ar spune despre pantofii săi Blahnik negri. Dar cu o altă justificare.

În după-amiaza asta prematur dogoritoare de mai, aceşti tenişi au cunoscut pentru întâia dată platforma aspră a 301. Mirosul trotuarelor din zona Herăstrău. Gustul confuz al căutării clubului Colocvio. Palpitul sprinţar al descoperirii locaţiei de pe Caramfil 27.

We interrupt this broadcast ––

Cristi Manafu e omul meu norocos. El nu ştie asta, nici nu a intenţionat să devină. Asta, ca multe alte lucruri sublunare misterioase, pur şi simplu se întâmplă. Şi nu spun că îmi trage lozul fericit de pe taraba unei doamne ce poartă pe chip umbra seducătoare a câştigului. Nici că îmi suflă peste zaruri în Vegas.

Manafu m-a inserat într-o lume întru totul diferită de cea în care-mi turez motoraşele inginereşti cotidiene. A oamenilor ce zâmbesc mereu (unii sunt plătiţi pentru asta), a jucătorilor de marketing, online şi cele conexe. La fel ca orice iniţiere într-un câmp de cunoaştere, lucrul ăsta e nepreţuit.

Îi datorez câteva sertăraşe bune cu emoţii. Dacă ar fi prietenul meu indian, l-aş numi „Cel care adună oamenii”. Pentru că asta face. Relaxat, nediscriminatoriu, uman.

–––

Se ştie că tenişii au probleme cardiace. Ai mei, cel puţin. Păşind dincolo de uşa transparentă în nebuloasa diafană de domnişoare zâmbitoare şi plasme melodioase, aceştia au simţit brusc cum inima de şireturi li se strânge mototol.

Gonind dinspre garderoba pustie înspre baia unde miresme de levănţică se învălătuceau cu cele de patchuli (tocmai am inventat asta, dar sunt de părere că toate aromele hippy ar trebui numite patchuli, de dragul numelui), pe coridoare şi prin baruri subterane (unde un gramofon împrumuta aerului dimprejur ceva din nobilimea sa neclintită), au ajuns într-un final în geometrica sală de discuţii, populată de fotografia Nebuloasei Cap de Cal ce părea cuprinsă de uimirea dezarmantă a cuiva surprins de paparazzi.

Esenţa extraordinar de simplă a acestui tip de întâlniri e că ies din tiparul apretat al conferinţelor clasice şi înlesnesc legarea unor discuţii colocviale despre subiecte ce îi privesc într-un fel sau altul pe toţi cei prezenţi. Astăzi lucrurile s-au dorit a se construi în jurul ideii de comunicare în media socială, aducându-se drept punct de plecare un studiu de caz într-atât de inspirat ales încât a ajuns să fie axul întregii discuţii ulterioare. Ceea nu e rău. Considerând exemplul o sinecdocă (see what I just did there?) şi făcând un exerciţiu de extrapolare, putem ajunge la o sumă de concluzii perfect valabile.

Însă triste.

– Studiu de caz ––

Campania naţională din 2008 pentru vaccinarea fetiţelor de clasa a IV-a contra virusului HPV. Răspândirea mesajului a revenit autorităţilor, care au eşuat într-o chestiune ce ar fi trebuit să fie un simplu ABC. Mai puţin de 3% din eşantionul vizat a ajuns să fie vaccinat. Lipsa unor informaţii oficiale clare a fost urmată de dezinformare şi opinii create din auzite sau pur şi simplu visceral, apărate cu pasiune pe alocuri debilă. Un articol construit pe baza unor surse relevante, ferit de melanjul de mefienţă ignorantă, frică şi rea-voinţă ce a inundat în acea perioadă lumea virtuală, ar putea fi cel al lui Vlad Petreanu (recunosc, omul a fost prezent la dezbatere şi m-a câştigat).

–––

Ionuţ „Clickio” Oprea a livrat în câteva slide-uri povestea infamului vaccin, pregătind un punct dialogal de pornire pentru invitaţi (Bobby Voicu, Vlad Petreanu, Victor Kapra). Ce anume devine moderator în media socială? Care e relevanţa informaţiilor lansate în virtual şi cui revine responsabilitatea?

S-a convenit că trebuie să existe o alchimie pre-postare de articol, care e fie teama autorului de a-şi pierde credibilitatea în rândul cititorilor (Bobby), fie o realitate de ordin intim, simţul responsabilităţii, conştiinţa proprie aşezată în calea gândului despre ce ordini ar putea altera, oameni tulbura şi resorturi destabiliza informaţia care urmează să fie trimisă în reţea.

Sau nu. Bobby lansează ideea că senzaţionalismul e adulmecat de toţi, cu nări furibunde de urs flămând, iar adevăratul exerciţiu de responsabilitate trebuie făcut de către cititor, care e obligat să cumpănească între informaţiile primite şi să decidă dacă priveşte „cu chibritul în rezervorul cu benzină” sau ba.

Discuţia ajunsă pe firul de legătură dintre media socială şi cea convenţională, s-a afirmat că bloggerul, spre deosebire de omologul său tradiţional, nu resimte presiuni de ordin financiar sau de politici de trust, dobândind astfel o mai mare libertate în scris. Victor Kapra aminteşte de lipsa de timp pentru documentare, pe care ziaristul român o trăieşte, fapt ce subţiază calitativ actul jurnalistic. Tot el lansează ideea că mesagerii, oamenii cu care populaţia asociază informaţia, sunt extrem de importanţi prin bagajul de simpatie sau antipatie publică pe care-l poartă asupra lor (în cazul episodului vaccinului, cele două persoane de interfaţare au fost d-na Albright şi fostul ministru Nicolăescu, ambii având o imagine publică ciobită pe plan local).

Cei doi invitaţi surpriză, reprezentanţi ai companiilor farmaceutice implicate în scenariul HPV, au dezvelit partea lor de tablou, care înfăţişa cel mai probabil un chip de căprioară cu ochi umezi, prinsă în hăţişul mare şi negru al comunicării de corporaţie. Recunoscându-şi lipsa de pregătire într-ale comunicării (de pildă, momentul în care preţurile medicamentelor pentru HIV au fost diminuate cu 85% s-a stins neobservat), au încercat să contureze şi o oarecare justificare pentru acestă stare de fapte: legea din UE nu îngăduieşte companiilor farmaceutice să comunice direct cu publicul pe teme de produs, cu excepţia celor de uz comun (pentru răceală, etc). Totul se realizează intermediat de autorităţi, „over the counter” (Petreanu).

Revenind în final la tema proiectată a întâlnirii, rămân câteva cuvinte: „Dacă scrieţi, informaţi-vă. Alfel mai bine nu scrieţi.” (Petreanu) şi „Fiţi răi dar nefăcând rău, ci informându-vă” (Kapra). Şi impresia că va trebui să mai avem ceva răbdare până ce se va ajunge la o experienţă de comunicare satisfăcătoare cu autorităţile sau companiile.

Până atunci, să scriem cu cap.


We come. We see. We write.


It's all about events, people and the lime in your vodka tonic.

eventipedia [at] gmail [dot] com

Bucharest, Romania
August 2017
L M M M V S D
« Iun    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031